Primul concert Truda la Fire Club – aproape 400 de fani
Pentru fiecare generatie cu siguranta a existat un loc in Bucuresti unde se intampla ceva ce nu se mai intampla nicaieri…In anii 70 si 80, locurile au fost Casa de Cultura a Studentilor „Grigore Preoteasa” si celebrul Club A.
Anii 2000 au fost cu siguranta adjudecati de „Fire”, club situat in centrul istoric al capitalei. Undeva pe strada Gabroveni din zona Lipscani exista din anul 2000 un loc sinonim cu o generatie. Locul unde muzica necomerciala sau sa-i spunem „neacceptata” de alte cluburi din motive comerciale a prins viata pentru prima data.
Locul unde cei care vroiau sa traiasca, sa simta si sa experimenteze altceva veneau saptamanal, iar „Fire” a devenit un club unde multi dintre pustii de atunci s-au regasit, iar dupa ce treptat s-au identificat cu locul, au legat prietenii si putem vorbi astazi practic despre formarea unei familii. Familia „Fire Club”.
Trupele generatiei 2000 precum Emil, Coma, Crize, AB4, DoDiez sau Pistol cu Capse au urcat pe scena in acest club pentru prima oara, incepandu-si cariera si practic propriile povesti. Dupa aceea, rand pe rand au cantat in „Fire Club” cei de la Implant pentru Refuz, Zdob si Zdub, Vita de Vie, Parazitii, OCS, Suie Paparude, Nightloosers sau Luna Amara.
Multe trupe au concertat in „Fire Club”, iar la un moment dat a canta in acest loc era o „necesitate” pe cartea de vizita a oricarei formatii rock care se respecta. Mai multe, pe scena din „Fire” au ajuns si trupe „de afara”. Clubul din strada Gabroveni nr.12 a fost vizitat de formatii precum „Therapy?”, „Born from Pain”, „Nomeansno”, „25 ta life”, „Kultur Shock” sau „Last Hope”, un deliciu pentru fanii care nu au avut ocazia sa vada astfel de trupe. „Fire Club” a iesit din tiparul impus de restul cluburilor bucurestene si prin organizarea unor seri tematice special dedicate unor curente muzicale care pana nu demult erau practic imposibil de organizat in vreun loc din Romania…
Este vorba de muzica de calitate insa necomerciala. Cu alte cuvinte fara haine de gala invizibile… Pana la „Fire „, nimeni nu a incercat macar sa acorde atentie unor genuri muzicale de calitatea celor pe care „Fire” le-a promovat cu suces. Sau, mai bine zis, nimeni nu a incercat ceea ce „Fire” a reusit din prima…Iar asta a facut ca „Fire ” sa se ridice peste celelalte cluburi si sa fie cu adevarat un loc unde ceea ce se intampla in Occident devine posibil si la noi.
Festivaluri de rock si hip hop unde multi au facut cunostinta pentru prima data cu ceea ce se intampla in „cultura celor 4 elemente” au fost binevenite de toata lumea. „Fire Club” este un loc unde cu adevarat s-a scris istorie la inceputul anilor 2000 pentru cultura underground.
Daca „Fire Club” nu exista, poate ca multe dintre formatiile noii generatii pe care publicul le apreciaza nu ar fi apucat sa existe la randul lor…
Dar daca ar fi sa gasim un corespondent pentru „Fire” – chiar si pastrand proportiile – as impinge pana la extrem comparatiile si as mentiona New York-ul cu al sau club „CBGB” si San Francisco, unde inca mai exista celebra Gilman Street. Pentru Bucuresti exista strada Gabroveni si mai nou strada Covaci, iar la numerele 12 (Gabroveni) si 7 (Covaci) se gaseste liderul „Fire Club”.